Ai 5 minute?
Scrie. Despre orice!
Prin 2023 treceam printr-o perioadă mai dificilă și simțeam că nu îmi mai pot face ordine în gânduri. Aveam o idee pe care o rumegam exact așa cum aș desface straturile unei cepe, însă fără să ajung la vreun mijloc unic, o concluzie. Două minute mai târziu, uitam de unde plecase șirul ideii. Atunci primisem sfatul de a-mi nota cugetările astea undeva, de preferat pe hârtie. Nu știu ce fel de analogie să folosesc să îți pot exprima cringe-ul pe care l-am simțit până și la imaginea mentală ca eu să scriu ceva de mână, cu atât mai puțin să îmi expun în scris intimitatea colțurilor minții mele.
Asta are mult de-a face cu faptul că, atunci când eram mică și erau la modă oracolele, jurnalele cu cheiță sau schimbul de bilețele mai mult sau mai puțin deocheate, a existat mereu cineva care să îmi invadeze spațiul privat și să le citească. Exact această invazie a propriei intimități m-a învățat să nu las să existe nicio dovadă fizică a durerilor, pasiunilor sau visurilor mele. Însă acum, 15-20 de ani mai târziu, nu doar că am lucrat la mine să nu îmi mai fie atât de rușine de părțile din mine la care muncesc, dar mi-am creat singură un cerc de siguranță format din persoane dragi, care oricum știu deja de umbrele mele și nu ar recurge la intruziuni.
Când am înțeles și integrat informația asta, am început puțin câte puțin să îmi notez situații concrete în care mă simțeam rușinată, mințită, că sunt într-o constantă luptă de putere, că mă pierd pe mine (așa cum mă știam eu atunci). Din momentul în care am simțit puterea cuvântului scris pe coala albă — adică nu mai era doar un gând undeva în neant —, mi-a fost mult mai ușor să mă înțeleg, să îmi pot explica dintr-o zonă responsabilă cum contribui și eu la unele scenarii și finalmente, să ajung singură la miezul cepei.
Ulterior, am încercat să integrez constant scrisul, însă îmi venea la îndemână și îmi aminteam doar în momentele dureroase, rareori în cele fericite, niciodată în cele neutre, de zi cu zi. Însă cred că m-a ajutat mult că o făceam cât de cât constant, pentru că mai apoi curiozitatea mea a înflorit — suprapunere temporală cu miezul acelei cepe, care era de fapt putred — și mi-am dorit să scriu mai bine. Așadar, m-am înscris la cursul de scris al Oxanei și, din acel punct, simt că am început să scriu de drag, orice îmi trece prin minte. Acum scriu aproape zilnic câte ceva, sunt mai atentă atunci când citesc, îmi subliniez pasaje frumoase din cărți și consum mai multă artă. Iar azi vreau să îți spun despre câteva dintre roadele pe care le adun după aproximativ un an de scris constant și ce mă ține să merg mai departe.
Scrisul e o reflecție a punctului în care mă aflu
Poate și tu faci poze în anumite situații, ca să îți reamintești oricând unde erai, cu cine, ce miros era în aer și cum îți pulsa inima. Exact așa e scrisul pentru mine, un proces în care chiar sper ca peste câțiva ani să mă uit în spate și să realizez că am trecut peste un anumit hop, că poate progresez în felul în care mă exprim sau pur și simplu pentru a-mi aminti ceva concret.
Vreau să trăiesc mult
Și vreau să îmi amintesc cât mai multe din ce se întâmplă chiar azi! E reconfortant pentru mine să știu că peste ani și ani mă voi putea întoarce la ce scriu acum și să îmi amintesc cum se simte viața în acest moment. Sper ca atunci să mă simt recunoscătoare pentru clipele astea în care îmi iau timp să mă opresc din ritmul alert al zilei și să fiu atentă la ce îmi trece prin minte.
Exprim mai ușor ce simt (în sfârșit…)
Deseori simțeam în minte o ceață groasă, care nu mă lăsa să îmi aleg cuvintele potrivite pentru a exprima starea în care mă aflam. Și fix așa începeam și propozițiile scrise: „eu nu înțeleg cum naiba nu știu ce simt, nu e ca și cum nu recunosc emoția asta, dar mă copleșește într-atât, încât îmi bate inima mai tare numai când stau să mă gândesc la asta”. Iar apoi, după câteva paragrafe de revărsări, puteam să zic că sunt furioasă, dezamăgită, debusolată. Aici contează, cred eu, și cititul, mai ales acele cărți cu care rezonez din punct de vedere al trăirilor emoționale. Da, vreau cartea aia care îmi rupe sufletul în bucățele, alta care mi-l repară și o a treia care îmi arată că viața constă în lucruri mici, dar constante.
Vrei să publici ce scrii și îți e teamă?
Ai mereu posibilitatea să postezi fără să îți publici numele sau fața, însă eu te încurajez să împărtășești gândurile care îți sunt confortabile; nu știi niciodată cine rezonează fix cu vocea ta. Mi se pare ironic și amuzant cum avem joburi serioase și ne prefacem că nu ne pasă, apoi avem pasiuni și ne e teamă că părem disperați când le promovăm. Depunem munca, dar nu postăm, că cine știe ce zice lumea. Nu vrem să se vadă că învățăm și suntem într-un proces, dar ne bucurăm de rezultatul final. Înțelegi unde bat.
Viața e deja suficient de interesantă
Unii spun că suntem prea mult online, eu aș zice că ne comparăm prea des cu ce vedem în online. Dacă simți că viața ta nu e suficient de bună încât să scrii despre ea, eu sunt aici să îți spun că fix faptul că nu e specială va face ca unii să rezoneze cu tine. Nu e nevoie să fi făcut lucruri extraordinare pentru ca o persoană, undeva în lumea asta, să se simtă mai puțin singură atunci când vede că și altcineva înțelege.
Ce mi se pare interesant și nu știu 100% dacă are sau nu legătură cu scrisul este faptul că, într-o zi obișnuită, mă trezesc de nicăieri cu o amintire la care nu m-am gândit de foarte mult timp. De exemplu, mi-am amintit cum în liceu, la orele de engleză, aveam săptămânal de scris eseuri argumentative, unde eram punctată nu doar pentru structura lor, ci și pentru alegerea anumitor cuvinte, rich words se numeau. Sau în facultate, materia care m-a atras cel mai mult a fost copywriting-ul. Am avut o perioadă scurtă în care am scris materiale de publicitate și articole, dar uite cum timpul le-a șters din amintirile mele. Îmi dau seama acum că scrisul a făcut de mult parte din identitatea mea, doar că, pentru mulți ani la rând, am ales (semi)conștient, să nu mai am încredere în vocea mea interioară.
În final, cred că scrisul mi-a oferit o modalitate prin care să fiu mai prezentă și mai interesată de viața care oricum mi se întâmplă și trece, doar că acum simt că mă bucur mai mult de călătorie.
Dacă aveai nevoie de o încurajare pentru a așterne pe hârtie sau în notes gândurile tale zilnice, sunt aici pentru tine! Fă-o doar pentru tine sau, de ce nu, do it for the plot.
Spune-mi mai jos ce te ține în loc să faci din scris o practică regulată sau ce ai adăuga în lista beneficiilor :)
Îți mulțumesc că ai citit până la final, ne auzim la următorul articol!
Alexandra de pe plopilor13